Parlamentul European (PE) și statele membre ale Uniunii Europene (UE) au ajuns la un acord prin care limitează la 10.000 de euro plățile în numerar pe teritoriul UE, cu obiectivul de a apropia reglementările existente în cele 27 de state membre, foarte disparate, a detecta și a limita tranzacțiile ”dubioase”, relatează AFP.
Salariile și pensiilor, precum și orice alte venituri de natură salarială, indemnizații sau alocații, vor putea fi primite de către beneficiari fie în numerar, fie în cont bancar, după cum vor alege. În schimb, toate instituțiile publice și firmele care sunt înregistrate la Registrul Comerțului vor fi obligate să accepte un ”instrument de plată fără numerar”, conform unui proiect de lege promulgat de șeful statului.
Salariile și pensiilor, precum și orice alte venituri de natură salarială, indemnizații sau alocații, vor putea fi primite de către beneficiari fie în numerar, fie în cont bancar, după cum vor alege. În schimb, toate instituțiile publice și firmele care sunt înregistrate la Registrul Comerțului vor fi obligate să accepte un ”instrument de plată fără numerar”, conform unui proiect de lege adoptat de Parlament, prin votul final al deputaților.
Banca Centrală Europeană (BCE) susține o atitudine mai dură împotriva firmelor care refuză să accepte plata cu numerar, în încercarea de a se asigura că monedele și bancnotele rămân un mijloc sigur de plată, transmite Bloomberg.
Comisia Europeană a propus stabilirea unui cadru legal pentru o eventuală monedă euro digitală ce ar putea fi emisă de Banca Centrală Europeană (BCE), ca mijloc de plată suplimentar.
Comisia de buget, finanțe și bănci a Camerei Deputaților a adoptat un raport suplimentar prin care a eliminat obligația ca salariile și alte venituri să fie plătite obligatori pe card. În schimb, salariații vor avea dreptul să primească banii în cont, iar angajatorii vor trebui să se conformeze.
Profit.ro a anunțat anterior că se intenționează să se impună ca toate firmele care operează pe teritoriul României să aibă obligația de a accepta și cel puțin un instrument de plată fără numerar.
Toate firmele care operează pe teritoriul României vor avea obligația de a accepta și cel puțin un instrument de plată fără numerar, prevede un proiect legislativ inițiat de reprezentanții actualei puteri și adoptat de Senat. Totodată, potrivit proiectului, începând cu data de 1 ianuarie 2026, instituțiile publice au obligația să asigure încasările în numerar doar prin unitățile CEC, prin Poșta Română sau prin intermediul altor instituții de credit și prin servicii automate. Totodată, plata salariilor va fi efectuată fără numerar, cu excepția pensiilor și drepturilor persoanelor vulnerabile.
Firmele din comerțul amănuntul și cu ridicata, precum și cele care prestează servicii vor avea obligația să accepte ca mijloc de plată cardurile de debit, de credit sau preplătite, prin intermediul unui terminal POS sau al altor soluții de plată electronică, dacă realizează ”în cursul unui an încasări în numerar cu o valoare mai mare de 50.000 lei” și nu dacă realizează anual o cifră de afaceri mai mare de 10.000 euro în echivalent lei.
Comercianții care operează pe teritoriul României vor avea obligația de a accepta și cel puțin un instrument de plată fără numerar, prevede un proiect legislativ anunțat de reprezentanții actualei puteri. Totodată, potrivit proiectului, începând cu data de 1 ianuarie 2026, instituțiile publice au obligația să asigure încasările în numerar doar prin unitățile CEC, prin Poșta Română sau prin intermediul altor instituții de credit și prin servicii automate. Totodată, plata saleriilor va fi efectuată fără numerar, cu excepția persoanelor vulnerabile.
Cele mai mari bănci din România, care acoperă peste 70% din piață în funcție de active, au introdus o formă de retragere contactless de la bancomate.
Ministrul austriac de Finanțe, Gernot Bluemel, și-a exprimat opoziția față de planul de a se stabili un plafon de 10.000 euro la nivelul UE pentru plățile mari în numerar, transmite DPA.
Libanul a anunțat sâmbătă că nu își poate plăti datoriile și a oprit răscumpărarea unor obligațiuni în valoare de 1,2 miliarde de dolari, care vor ajunge la scadență pe 9 martie, pregătindu-se intrarea în incapacitate de plată a statului puternic îndatorat, care se confruntă cu o criză financiară majoră, transmite Reuters, preluată de News.ro.
Compania estoniană Bolt (fosta Taxify), care deține aplicația de ride-sharing omonimă și este concurenta Uber, a introdus opțiunea de plată în numerar, în urma solicitărilor primite de la pasageri.
Proiectul de lege prin care plata cu cardul va fi obligatorie doar pentru magazinele cu cifră de afaceri de peste 50.000 de euro, față de 10.000 euro, cum este situația acum, a fost promulgat astăzi. Obligativitatea acceptării plății cu cardul a fost extinsă, prin noua lege, și în cazul firmelor care desfășoară comerț cu ridicata sau prestări de servicii, precum restaurante sau hoteluri.
Plata cu cardul va fi obligatorie doar pentru magazinele cu cifră de afaceri de peste 50.000 de euro, față de 10.000 euro, cum prevede acum legea. Obligativitatea acceptării plății cu cardul a fost extinsă astăzi, ca decizie finală, și în cazul firmelor care desfășoară comerț cu ridicata sau prestări de servicii, precum restaurante sau hoteluri.
Deși senatorii au respins, în urmă cu un an, o propunere prin care plata cu cardul ar fi fost obligatorie doar pentru magazinele cu cifră de afaceri de peste 50.000 de euro, față de 10.000 euro, cum prevede acum legea, deputații se pregătesc să adopte pragul majorat. Obligativitatea acceptării plății cu cardul va fi extinsă însă și în cazul firmelor care desfășoară comerț cu ridicata sau prestări de servicii, precum restaurante sau hoteluri.
Deși senatorii au respins propunerea prin care plata cu cardul ar fi fost obligatorie doar pentru magazinele cu cifră de afaceri de cel puțin 50.000 de euro, față de 10.000 de euro cum stabilește legea în prezent, deputații s-au pregătit să adopte pragul mai mare. Într-o primă discuție cu băncile și procesatorii de plăți, deputații au solicitat acestora să reducă din comisioanele percepute micilor comercianți pentru a nu majora pragul.
După ce senatorii au respins, în urmă cu o lună, o propunere prin care plata cu cardul ar fi fost obligatorie doar pentru magazinele cu cifră de afaceri de cel puțin 50.000 de euro, față de 10.000 cum stabilește legea în prezent, deputații vor să adopte ei un prag mai mare, Guvernul nefiind de acord, dar având o opinie cu caracter consultativ. Deputații vor și să elimine obligația în cazul firmelor care desfășoară comerț cu ridicata sau prestări de servicii, cum stabiliseră senatorii.
Plata cu cardul va rămâne obligatorie în magazinele care au cifră de afaceri de cel puțin 10.000 de euro echivalent în lei, dar va fi extinsă și la firmele care desfășoară comerț cu ridicata sau prestări de servicii. Parlamentul pregătise majorarea pragului cifrei de afaceri la 50.000 euro, dar va renunța la majorare, ca și la reducerea de la 200 lei la 100 lei a avansului către clienți.
Plata cu cardul va fi obligatorie doar în magazinele care au cifră de afaceri mai mare de 50.000 de euro echivalent în lei, față de minimum 10.000 de euro în prezent, iar avansul maxim pe care acești comercianți îl pot acorda clienților va fi redus la jumătate, de la 200 de lei la 100 de lei, sunt măsurile pregătite în Parlament.
Deși cei mai mulți adulți din mediul urban dețin un card bancar, doar 20% îl utilizează pentru plăți frecvente. La țară, puțin peste o treime din populație are acces la servicii financiare de baza precum un cont bancar.